Loading...
Disable Preloader

Blog

CUM PSIHOTERAPIA ȘI-A PIERDUT DIN MAGIE

CUM PSIHOTERAPIA ȘI-A PIERDUT DIN MAGIE

ARTA VINDECĂRII ÎN ERA ȘTIINȚEI de Scott Millet și Mark Hubble

Traducere din engleză: psihoterapeut Angelica Sirețchi, formator pe dezvoltare personală în Institutul pentru Cuplu și Familie

Copiii, se presupune, supraviețuiesc părinților lor. Nimeni nu spune asta până nu se petrece nenorocirea- apoi, fiecare o spune. Cel puțin asta este ce Abagail a aflat când oamenii au trecut pe lângă sicriul deschis de oțel albastru ce conținea trupul fiicei ei, Lizzy. Timp de 18 ani, Abagail s-a dedicat nu doar în a o îngriji pe Lizzy dar și în a-i oferi o viață. Pierderea ei era devastatoare.

La scurt timp după nașterea ei, era clar că ceva nu era în regulă. Corpul lui Lizzy trecea alternativ prin rigidtate,spasme și apoi moliciune. Nu mânca corect și era adesea imposibil de alinat. Pe măsură ce lunile treceau, ea rata achiziții în dezvoltare. Nu putea să-și ridice capul sau să se rostogolească singură. Au început crizele și, în cele din urmă, un diagnostic sumbru a fost dat: o paralizie cerebrală severă.

Lizzy nu va vorbi niciodată, merge, hrăni singură, sau să-și controleze funcțiile corporale și doctorii se întrebau cât de mult înțelege ea din ce se vorbea. Dar în ciuda acestor realități, sub multe aspecte, viața ei era ca al oricărui copil american. Abagail s-a ocupat de asta. Ea a insistat ca Lizzy să meargă la școală cu copiii de vârsta ei iar profesorii și colegii de clasă se asigurau că ea nu era exclusă de la nicio activitate. „ Niciun fir de iarbă nu creștea sub picioarele ei”,își amintea Abagail râzând când am vorbit cu ea. „ Am mers peste tot cu scaunul ei și cu duba. La casa de vară a părinților mei îi plăcea să stea afară la soare și să se plimbe cu barca.”

Viața mergea mai departe. Erau multe frici- o operație de corecție aici, o infecție acolo. Dar apoi, a venit căderea. Într-o săptămână, organele lui Lizzy cedau și nimic din ce făceau doctorii nu aduceau vreo diferență. Moartea ei a lăsat-o pe Abagail cu un fel de doliu profund și un sentiment de gol care era de așteptat în condițiile ei. Cu toate acestea, devotamentul față de fiica ei era neobosit. Ea nu avea niciun dubiu că spiritul lui Lizzy trăia și cea mai mare îngrijorare era acum că nimeni nu mai avea grijă de fiica ei. „ Am avut grijă de ea 18 ani și ea are multe nevoi.” a spus Abgail. „Voiam să știu, aveam nevoie să știu unde era și dacă era în regulă”.

Când neliniștile lui Abagail nu s-au redus în timp, ea a căutat un terapeut. Fusese la unul la scurt timp după nașterea lui Lizzy.„ Acea primă dată m-a ajutat destul de mult,” își amintește Abagil. „Ea m-a ascultat, mi-a înțeles situația. Am primit câteva sfaturi bune și am apreciat onestitatea și directivitatea ei. Am decis să merg iarăși.”Dar această nouă experiență, cu un nou consilier, nu ar fi putut fi mai diferită. ” Nu m-am mai dus după câteva ședințe.”ne-a spus Abagail. ” Era clar că acea persoană nu avea nicio idee ce să-mi spună. Aș fi vorbit despre ce erau pentru mine lucruri minore, despre Lizzy și viața ei. Dar terapeuta a început să plângă, spunându-mi cât de dificil trebuie să fi fost totul. M-a oprit din discurs.Erau atât de multe lucruri și mai grave pe care simțeam că nu aveam cum să i le împărtășesc. Cred că aș putea spune că simțeam că trebuia să am grijă de ea.”

Chiar și o vizită la preotul pariohiei nu reușit să revolve preocupările lui Abagail. Ea nu putea să aibă credința pe care el o sfătuia să o îmbrățișeze. Când era vorba de starea de bine a lui Lizzy, ea nu voia să creadă; ea voia să știe.” Nu voiam ca cineva să-m valideze sentimentele, să mă ajute ” să trec prin doliu” sau să îmi spună să am încredere în Dumnezeu”, a spus ea strident.” Voiam dovezi că ea este în regulă, că era cineva acolo care să o ajute.”

Și Abagail a primit dovezi, doar că nu au venit din partea științei sau religiei sau de la oamenii lor. A început cu un„ consilier spiritual” la care a fost trimisă de o prietenă, o femeie crezută de mulți ca având un dar remarcabil: abilitatea de a comunica cu cei morți. Abagail își reamintește: „ Imediat după ce Madeline m-a salutat, m-a întrebat: „ Ești aici pentru a vorbi despre fiica ta? ” Eram încurcată. Nu îi spusesem nimic înainte. Absolut nimic. Atunci am știut că sunt în locul potrivit. „Da, am spus”.

Abagail și Madeline au stat apoi una în fața alteia, cu o masă mică alături, nu ca în biroul unui terapeut. „ Fiica ta a murit, a continuat Madeline. Este un timp dificil pentru tine și familia ta. Ai întrebări. Abagail a dat din cap afirmativ, privind cum fața consilierei sale se transformă„ Era ca o bucurie pură...conectându-se, percepând ceva.” își amintește ea, retrăind momentul. „ Lizzy pășește în față. ”, a spus Madeline. Câtă emoție! Era ceea ce imi dorisem, ce așteptam! Cu greu pot descrie- bucurie, emoție, teamă. Apoi Madeline a spus” Ea știe că tu ești îngrijorată și vrea să te reasigure. Ea este în ordine. Da, este ok.”

Timp de 40 de minute, Madeline a continuat să vorească de Lizzy. Ea nu mai era într-un scaun cu rotile. Făcea primii ei pași, se hrănea și învăța să vorbească. Tot ceea ce părea imposibil în viața ei de muritor, îi era acum deschis. Și nu era singură. ” Văd un cuplu mai în vârstă”, i-a pus Madeline lui Abigail. „El este chel și ea poartă ochelari. Lizzy spune că ei o ajută. Știi cine sunt ei?” Abagail a știut instantaneu. Erau străbunicii lui Lizzy.

„ Uitându-mă în urmă acum, ” spune Abagail, plângând, „ atunci am știut că Lizzy era în ordine. Cineva era acolo. Ea nu era singură. Era așa o ușurare. Nu pot să vă spun.”

În anul ce a urmat, Abagail s-a mai întâlnit cu Madeline de câteva ori. Contactul fusese făcut și veștile despre Lizy împărtășite- întotdeauna pozitive și încurajatoare. Cu toate acestea, de fiecare dată, legătura se stabilea mai greu și dura mai puțin. Prin Madeline, Lizzy transmitea că vizitele erau incredibil de dificile pentru ea. Ea era ocupată să crească și să răspundă noilor provocări. În ultima întâlnire, Lizzy a certat-o blând” Nu te mai îngrijora pentru mine, mamă. Când tu nu mergi mai departe, nici eu nu pot. ” Asta a fost tot. „ Sigur, este încă foarte greu”, a relatat Abagail. „ Dar Lizzy avea dreptate. Pentru a o sprijini cu adevărat,trebuia să mă dau din calea ei. Și asta am făcut. Am trecut mai departe.”

Un pod prea departe?

Indiferent care ar fi fost experiența lui Abagail cu Madeline, nu este una neobișnuită. Relatări despre consultarea mediumilor datează de mii de ani, ca și încercările de a comunica cu morții, a căuta îndrumare divină sau a vedea în viitor. Potrivit Federației Americane a Clarvăzătorilor și Mediumilor atestați, milioane de oameni din Statele Unite caută în mod regulat sfaturi de la consilieri ce pretind că au puteri speciale. Datele disponibile indică mai mulți oameni ce participă și plătesc din buzunarul lor asemenea servicii decât cei care merg la practicienii din sănătatea mentală. Într-adevăr, în timp ce restul economiei SUA se clatină după Marea Recesiune, o analiză independentă apărută în Business Insider a arătat că utilizarea serviciilor supranaturale a crescut anual cu 3,4% , valorând mai mult de 2 miliarde de dolari între 2007 și 2012.

Cum așa? Cum pot supranaturalii și mediumii să înflorească în același timp în care șansele profesioniștilor din sănătatea mentală- cei pregătiți și autorizați să se îngrijească de oamenii împovărați cu suferințe emoționale- stagnează? Datele sunt evaluate la rece. În istoricul ei lung, domeniul nu a fost niciodată atrăgător pentru mase, și nu e nici acum. Studiile epidemiologice arată constant, de exemplu, că cei mai mulți oameni care ar putea beneficia din a merge la un terapeut, nu o fac. În zilele noastre, mai puțini omeni se îndreaptă către psihoterapie: 33% mai puțin decât o făceau acum 20 de ani, cei mai mulți dintre ei nemairevenind după prima ședință. Fără să ne surprindă, sondajul Asociației Americane de Psihologie documentează că veniturile practicienilor au suferit un declin în aceeași perioadă.

Ca cercetători și autori, nu ne-am propus să studiem mediumii sau succesul lor financiar. Departe de asta. Ca mulți din și dinafara profesiei, am privit această industrie și pe cei din ea cu un considerabil scepticism și prejudecăți. Interesul nostru a apărut indirect. De mai mult de zece ani, ca parte a muncii noastre la Centrul Internațional pentru Excelență Clinică( ICCE) , am studiat clinicienii de top, terapeuții extrem de eficace pe care i-am denumit superterapeuți- un grup diferit de ceilalți, calitativ și cantitativ .

Se știe demult în acest domeniu că prezența personală a terapeutului este mai importantă decât terapia pe care o oferă. Un rezultat fundamental al cercetării noastre pe acest subiect este că performanța superioară nu este o funcție a gradelor obținute, titlului, vârstei, experienței sau genului. Una dintre caracteristicile definitorii ale superterapeuților- un grup calitativ și cantitativ diferit de ceilalți- este că ei stabilesc relații reale cu o clientelă mai largă și mai diversă decât media celorlalți, trezind sentimente puternice clienților cu care se întâlnesc de a fi ascultați și înțeleși, indiferent cine ar fi aceștia. Nu avem nicio idee cum fac asta, iar înțelepciunea convențională, chiar și literatura de specialitate, nu au putut explica capacitățile lor. Desigur, cunoașterea și folosirea condițiile de bază rogeriene ar putea aduce lumină pe modul în care un terapeut ajunge la măiestrie, dar asta nu ar fi legat de performanța superioară.

Incapabili să explicăm succesul clinicenilor de top, ne-am îndreptat către literatura despre expertiză, unde anterior învățaserăm procesele comune și practicile care sunt la baza performanței unui expert de-a lungul unei largi varietăți de abordări. Astfel, am sperat să găsim indicii pentru succesul superterapeuților prin investigarea altor discipline în care implicarea joacă un rol central în eficacitate. Printre multele posibilități- precum vânzări, marketing, management,medicină- o specialitate s-a evidențiat imediat: un grup de animatori cunoscuți ca mentaliști, a căror muncă este caracterizată de capacitatea de a crea o experiență a intimității și înțelegerii, adesea în câteva secunde ale ședinței. Fără să ne surprindă, puterile lor aparent superioare intuitive i-au făcut pe mulți să-i numească cititori ai minții. Pentru noi, studierea mentaliștilor a fost cu ușurință prima noastră alegere. Munca lor era evocativă și dramatică și apropiată de ceea ce mulți clienți credeau că terapeuții pot face.

A avea acces la comunitatea mentaliștilor s-a dovedit mai dificilă decât anticipaserăm. Este un grup exclusivist de apropiați ce se protejează reciproc pe ei și metodele lor. Așa că am fost bucuroși să aflăm, după multă investigație, că unul dintre cei mai respectați membri ai aceste bresle locuia în Chicago, în același oraș ca Scott. În cele din urmă, cu o perseverență considerabilă, l-am contactat și l-am invitat să vină și să ne vorbească despre munca lui cu membrii ICCE, lăsându-l să înțeleagă că eram interesați și în a învăța„ să citim gândurile”. El a refuzat categoric să vorbească cu grupul nostru, oferindu-ne doar o întâlnire de unu la unu- și astfel, acest mentalist care va deveni mentorul nostru în această căutare, a venit acasă la Scott într-o după- amiază însorită de joi.

După una dintre cele mai scurte introduceri, bărbatul, ce nu s-ar fi putut distinge de orice om de pe stradă, l-a întrebat pe Scott”Credeți în paranormal?” Când Scott i-a răspuns că nu, bărbatul a băgat mâna în buzunarul hainei de unde a scos un pachet de tarot. După ce a bătut cărțile, le-a așezat pe masă și i-a cerut să le împartă în patru coloane. Din fiecare a scos cartea de sus și le-a așezat pe toate într-un rând. „ V-ați dat vreodată în cărți?” a întrebat el. Încă o dată„ Nu.”Ceea ce mentalistul a împărtășit atunci, deși nu vom merge mai departe în conținutul personal, avea o întindere și un nivel al detaliilor pe care doar Scott și familia lui le știau.

La început, Scott a fost șocat de experiență și,probabil, și un pic tulburat. Dar odată ce reacția lui inițială a scăzut, a fost înlocuită de o curiozitate intensă și enuziasm. Cum a făcut? Cum de știa acest bărbat atât de multe dacă nu se întâlniseră înainte? Mai mult, modul prin care el a creat un asemenea sentiment profund de familiaritate și apropiere ar oferi informații despre performanța superterapeuților? Și orice informații ar fi câștigate, ele pot fi folosite pentru a ajuta terapeuții să obțină reultate mai bune, în majoritatea timpului? După cum a reieșit, întâlnirea lui Scott cu mentalistul ne-a trimis într-un teritoriu nou și necercetat, ducând munca și cercetarea noastră într-o direcție pe care nu o anticipaserăm niciodată.

Revenirea la rădăcinile noastre

Am petrecut următoarele luni, fără succes, în a extrage cu un considerabil efort „ secretul” din spatele operei mentalistului. Am citit cărți și ziare, l-am intervievat pe învățătorul nostru o dată și încă o dată, chiar am făcut citiri în cărți de tarot cu supervizarea sa. În ciuda investițiilor semnificative de timp și bani, eforturile noastre de a ne potrivi sau măcar apropia de abilităție sale au rămas cel mult amatorism.

Într-o zi, observând frustrarea noastră, a spus, citându-l pe Shakespeare” Sunt mai multe lucruri în cer și pământ decât a visat filosofia”. A continuat” psihoterapia poate să fi abandonat magia demult, dar oamenii, niciodată. La cel mai profund nivel, ei cred...și vor să creadă. ” Cu asta, s-a uitat la noi așteptând, ca și cum tocmai ne dăduse cheile regatului.

Deși nu am realizat în acel moment, avea dreptate. Chiar și cea mai formală examinare a istoriei vindecării- în toate culturile- dezvăluie că a fost odată plină de uimire și mister. Maladii ale corpului, inimii și sufletului erau văzute ca rezultat al acțiunii forțelor din celelalte lumi. Ușurare, recuperare și o revenire la sănătate cer demersul cuiva care se poate mișca între tărâmul fizic și cel supranatural. Succesul„ tratamentelor” depindeau de câștigarea accesului la puteri inaccesibile în lumea naturală. Ceremonii elaborate în cântece, rugăciuni, cânturi, dansuri și demonstrații ale puterii inspiratoare de mirare erau folosite pentru a invita spiritele, a obține permisiunea și cooperarea lor și a invoca energiile lor vindecătoare. Toate acestea aveau loc într-un context social susținut puternic de credințe și practici corespunzătoare. Vindecătorul, bolnavul și comunitatea erau implicați într-un scop comun.

Chiar și în timpurile moderne de astăzi, date publicate de David Moore în 2005 și PewReserach Center în 2009 arătau în mod constant că cei mai mulți adulți în culturile vestice întrețineau credințe magice- descrise ca„ orice fenomen care într-un aspect sau mai multe depășeau limitele a ceea ce era posibil fizic potrivit presupunerilor științifice curente.” Percepția extrasenzorială era pe locul unu, urmată de abilitatea mediumatică, case bântuite, stafii, telepatie, clarvedere, astrologie, vrăjitoare și trasnmitere prin channeling. Potrivit cercetării prezentate de Christopher French și Anna Stone în cartea lor„ Anomolistic Psychology” cel mai frecvent motiv oferit pentru credința în alte lumi era experiența personală. Și, așa cum s-a descoperit, tot mai mulți oameni văd stafii. Un număr și mai mare de oameni, precum Abagail, pretind că au fost în contact cu cineva care a murit. De fapt, convingerile supranaturale și experiențele de tot felul sunt tot mai multe. Generația actuală este de două ori mai dispusă decât cea anterioară să accepte supranaturalul ca adevărat și real.

Odată ce religiile tradiționale sunt adăugate amestecului despre ceea ce este strict definit ca supranatural, cota celor care cred se apropie de 100%. Aproape toate credințele includ, ca dogme, evenimente care încalcă legile acceptate ale științei- care este însăși definiția magiei, în sens ocult, nu tipul de spectacol văzut adesea în Las Vegas. Doar în tradiția iudeo-creștină, soarele este făcut să stea nemișcat, un bărbat supraviețuiește în burta unei balene, apa este transformată în vin, cantități mici de hrană hrănesc mulțimi, bolnavii sunt vindecați iar morții reînviați. Cel mai recent sondaj Gallup arată că 92% dintre americani cred că Dumnezeu există și are puterea de a face asemenea miracole, în timp ce aproape 70% raportează că sunt moderat sau foarte religioși.

Prin contrast, această perspectivă, care a dominat vindecarea timp de milenii, a fost scoasă din psihoterapie în favoarea intervențiilor dovedite științific. Printre practicienii informați de astăzi, gândurile, comportamentele, emoțiile, chimia creierului conduc,înlocuind, chiar până la dispariție, miraculosul și inefabilul. Toate aspectele terapiei pe care ei o oferă, de la faza inițială la cea finală, sunt explicate în limbajul preferat, materialistic de astăzi. Gata cu ființele de lumină și întuneric, energie și spirit, oamenii sunt reduși la obiecte sau entități biopsihosociale.

Pentru mentorul nostru mentalist, abandonarea magiei pentru știință nu a fost mai mult decât un pact faustian. Orice beneficii ar fi crezut domeniul și practicienii că au primit prin această afacere, costul a venit sub forma unei capacități scăzute de a încânta și o putere slăbită de a vindeca. Sondajele conduse de Asociația Americană de Psihologie, Psychology Today, și altele, au dovedit că are dreptate. Când oamenii sunt întrebați de ce au ales să nu meargă la un terapeut, aproape 80% raportează o lipsă de încredere în rezultatul tratamentului. Ca și cum nu era de ajuns, rezultatele noastre publicate arată- în ciuda proliferării abordărilor, creșterea terapiilor sprijinite empiric și invocarea explicațiile bazate pe procesele cerebrale- eficacitatea generală a tratamentelor psihologice nu s-a mișcat un singur procent în peste 40 de ani.

Dar ce are de-a face magia cu ceva de aici? Ce spunea învățătorul nostru? Să mergem înapoi în timp? Să renunțăm la știință și să îmbrățișăm superstiția, misticul, chiar ocultul? Atunci am realizat. Dacă superstiția sau gândirea magică este, așa cum e definită în mod obișnuit”atribuirea eronată a relațiilor cauzale între acțiuni și evenimente”, atunci, fie că vă place sau nu, psihoterapeuții practică și mereu au practicat, magia. Suntem siguri că asta va trezi scepticism, dacă nu chiar respingere printre mulți cititori. De fapt, nici noi nu am crezut vreodată că facem asta.

Psihoterapia este o artă a vindecării și funcționează pentru mulți oameni, fără discuții. Ce este dincolo de suportul științific este convingerea comună că modelele noastre și metodele lor asociate, captează corect cum are loc schimbarea sau conțin ingrediente inerent curative. Până în acest punct, urmărind o recenzie exhaustivă a literaturii, cercetătorul Bruce Wampold a concluzionat” Decenii de cercetare psihoterapeutică nu au reușit să găsească niciun grăunte de dovezi că vreun ingredient specific ar fi necesar pentru schimbarea terapeutică.” Dacă acest lucru este adevărat, interpretările transferului, expunerea la stimulii temuți, confruntarea cu credințele disfuncționale( sau sentimentele), inițierea mșcării oculare sacadate, formularea diagnosticului, planificarea tratamentului, manualele, proptocoalele șamd- toate procedurile curente în vogă- sunt echivalente moderne ale premizelor magice și practicilor înțelese și folosite de vindecători de milenii.

„Problema reală”, spune învățătorul nostru, referindu-se la Alice în Țara Minunilor”este că fiecare refuză să creadă în magie.” Atunci, noi nu am realizat că vorbea cu noi despre noi. Dar, într-adevăr, noi eram capul de afiș ai practicării științifice a psihoterapiei, bucurându-ne de cariere lungi de separare a faptelor de ficțiune. Informația era zeița noastră. Deși acceptam rolul convingerii în vindecarea psihologică, ideea că magia era chiar leagănul muncii noastre era de neconceput. Și totuși, asta părea să spună mentorul nostru. Mai mult, eram blocați, orbi la multe posbilități pentru videcare pe care un cadru de referință strict materalist și venerarea empirismului nu le permiteau.

Ce semnifica asta în termenii excelenței terapeutice încă nu era clar pentru noi, iar inițial această incursiune ne-a cauzat un anume grad de anxietate. Ne-am îngrijorat de ce ar fi gândit colegii noștri. Ne-am stricat la cap? Am căzut pradă vreunui țicnit carismatic? Am aderat la vreun cult? Mai mult, chiar dacă am fi supraviețuit jenei de a fi fost discreditați, ce ghidare posibilă am fi avut pentru a îmbunătăți atractivitatea și eficacitatea psihoterapiei? Ar trebui toți să luăm lecții de mediumitate? Să ardem bețișoare și să citim în frunzele de ceai? Să construim o saună în curtea casei? Să cântăm, să ne rugăm și să prescriem plante medicinale?

În cele din urmă, se cerea un salt de credință și noi ne mângâiam cu ideea că nu eram singuri. Ne conectaserăm cu o familie nouă, mai mare de vindecători- o comunitate din toată lumea ce nu lăsase niciodată magia în urmă, ce rămăsese profund implicată în convingerile celor pe care îi tratatau și foloseau orice mijloace necesare, în acord cu acele convingeri, ce aveau ca rezultat schimbarea. Nu mai era cale de întoarcere acum. Cum am fi putut să revenim la o perspectivă care nici nu avansa practica terapeutică și nici nu inversa declinul ei? Faptele sunt incontestabile: rezultatele stagnează și oamenii nu cumpără ce vindem noi. Atfel spus, ceea ce oferă domeniul este neconvigător. Așa cum atestă povestea lui Abagail, pentru mulți, psihoterapia „ nu cântă sufletului.”

CELE TREI PROCESE

În acest stadiu al raționamentului nostru, am identificat trei procese distincte, fiecare mai exigent în mod progresiv, pentru a reuni psihoterapia cu rădăcinile ei adevărat magice: explorare, intrare și întrupare. În unele aspecte importante, terapeuții deja fac asta, dar alte aspecte se vor dovedi sigur mai provocatoare, solicitând o schimbare radicală în modul de concepere și acțiune al psihoterapei.

EXPLORAREA

Dintre cele trei procese, explorarea este cea mai familiară practicienilor. Este ceea ce facem atunci când întrebăm lucruri precum Ce te-a adus aici? Cum este asta o problemă? Poți să îmi spui ceva despre tine? Înafară de aceste întrebări generale, domeniul nostru a recunoscut necesitatea de a fi atât conștienți cât și sensibili la gama diversității umane- cum cultura, rasa, statututul socieoeconomic și alți factori pot afecta cursul psihoterapiei și rezultatele sale. Competențele multiculturale, așa cum au devenit cunoscute, sunt acum parte din rutina educației formale și continue. Din 1974 se consideră un imperativ etic și din start, criteriul competenței culturale a inclus credințele și practicile religioase, privite ca aspecte cheie ale diversității umane, echivalente în importanță ca rasa, etnia, genul și orientarea sexuală.

Sondajele au arătat constant că unii oameni consideră că religia și spiritualitatea sunt subiecte importante și potrivite pentru psihoterapie. De fapt, cei mai mulți clienți primesc întrebările și vor să discute despre convingerile lor pe care le văd ca parte integrală a experienței lor terapeutice. Când terapeuții sunt deschiși către explorarea credințelor religioase și spirituale ale clienților, vor urma rezultate bune. Meta-analizele au arătat, de exemplu, cum clienții care își percep terapeuții ca fiind conștienți și respectuoși față de convingerile, valorile și tradițiile lor sunt mai satisfăcuți, au alianțe terapeutice mai puternice, văd terapia atât mai puternică cât și mai valoroasă și au rezultate mai bune.

INTRAREA. Amintind de multiplele întâlniri cu terapia ale lui Abagail, este clar că indiferent cât de dornic este un clinician să exploreze perspectiva clientului, pentru mulți nu va fi suficient. Așa cum Dorothy Holmes, profesor emerit la Universitatea George Washington a arătat în numărul din primăvara 2012 al The National Register” Modelele de formare actuale, deși necesare și utile, sunt insuficiente, (țintind) doar la suprafața factorilor culturali care apar în terapie...factori conștienți, raționali, manifești ce sunt ușor de surprins intelectual, dar nu sunt profund integrați emoțional.” Referitor la aspectele multiple ale diversității umane- inclusiv spiritualitatea, religia și credința în supranatural- asta înseamnă a trece dincolo de simplul interes sau informații. Clinicienii vor avea nevoie să intre- sau să fie în- realitatea clientului, lucrând activ pentru a crește potrivirea dintre modul lor preferat de lucru și sistemul de credințe al clientului. Cum funcționează asta?

Când Owen, un terapeut dintr-un centru comunitar de sănătate mentală, s-a întâlnit prima dată cu noul client, bărbatul nu a irosit cuvintele. ”Sunt un păcătos” a spus direct Noah. ” Sunt în relații proaste cu Dumnezeu”. El s-a oprit, a privit jos, întorcând încet în mâini o sticlă de culoarea chihlimbarului. ” Și asta este ce primesc?”, întrebă el, zornăind pastilele cu slabă convingere.

Noah a continuat să explice că își pierduse slujba din conducerea unui producător local cu doi ani în urmă - o soartă pe care mulți au avut-o în perioada de criză economică. Un timp, a avut credința că își va găsi curând de lucru. Era bine angrenat în comunitatea locală și avea mulți prieteni, ca și sprijinul parohiei. La început accepta hrana care i se oferea și câteva munci temporare. Dar, în timp, asta s-a schimbat.”Era creștinește să mă ajute”, a observat Noah, apoi a citat din Biblie și a adăugat” Mai întâi Timotei a spus„ dacă nu poartă cineva grijă de ai lui și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios”. Așa că le-am spus să se oprească. Ne vom descurca, cumva. Cu voia Domnului, voi găsi ceva ca să am grijă singur.”

Dar fără bani care să vină și fără economii, casa lor a fost curând executată silit. Refuzând chiar să considere cererea unor beneficii de la stat, Noah, soția lui și cei doi copii au fost obligați să se mute la socri- o mișcare care i-a adâncit sentimentul de disperare și rușine.” Săptămâna trecută veneam acasă și doctorul Eason era acolo, în camera din față cu socrul meu. ” Vei vorbi cu doctorul” mi-a spus el. Și așa am primit acest...medicament”, Noah scuipă, cu un sarcasm nedeghizat.

Owen l-a ascultat cu atenție pe Noah. O ședință inițială din săptămâna anterioară l-a împins în fața liniei unui centru comunitar de sănătate mentală ocupat. Ca și familia lui Noah, intervievatorul era preocupat. Dar Owen era izbit de contrastul frapant între dispoziția lui Noah și înfățișarea lui. Părul lui era curat și pieptănat, purta o cămașă atent călcată cu butoni și pantaloni kaki încrețiți. Uite un bărbat care nu a renunțat complet, gândea Owen. El este bine-văzut și se mândrește cu înfățișarea lui.

” Socrul tău, soția ta”, a început Owen,” țin la tine”.

Noah l-a întrerupt, vocea lui ridicându-se. ”Le-ar fi mai bine fără mine. Au tot ce au nevoie. Bătrânul face o treabă mai bună decât mine.”

Owen a făcut o pauză, amintindu-și secțiunea de concluzii a raportului inițial: risc înalt de sinucidere. Cu toate acestea, grija presantă de moment era să găsească un mod de a se conecta cu Noah, de a-l implica în relația terapeutică. Crescând în zonă, Owen cunoștea comunitatea și era familiar cu biserica creștină conservativă a lui Noah. El mai știa și că ei nu aveau încredere în profesioniștii din domeniul sănătății mentale, temându-se că ei vor fi înțeleși greșit sau convingerile lor vor fi patologizate. Faptul că Noah s-a prezentat la două programări- una cu interviul inițial și una cu Owen- chiar l-a suprins. În mod clar, atât el cât și familia lui erau disperați.

Experiența lui Owen i-a spus că era nevoie să-și aleagă cu atenție cuvintele, să se asigure că Noah nu îl privea ca pe un outsider. El gândea că acceptarea pozitivă necondiționată era exclusă. Până la urmă, dacă Dumnezeu nu îl putea accepta pe Noah, cum putea el presupune că ar putea să facă asta? În schimb, trebuia să găsească o cale de a intra în realitatea clientului, să respecte și să lucreze în lumea presupusă a lui Noah. Reluând conversația, el spuse”Să fiu aici cu tine și să ascult toate prin câte ai trecut, nu pot să nu mă gândesc că ai fost aruncat leilor.”

„Da, păi, uh”, spus Noah, chicotind cinic. „ Cu excepția faptului că eu nu sunt Daniel. Dumnezeu m-a abandonat”.

„ Înțeleg de ce spui asta”, a răspuns Owen” date fiind toate lucrurile care s-au întâmplat sau care nu ți s-au întâmplat.”

Pe neașteptate, lacrimi au izvorât din ochii lui Owen. O simplă cerere de a povesti mai multe l-au condus către aminirea multor dăți în care s-a simțit înstrăinat de Dumnezeu. Era ușor să fii compăimitor. Noah era un om harnic devotat soției, copiilor și bisericii. Când cineva era în nevoie, el era acolo, un membru activ și respectat al comunității. Apoi a venit căderea și nimic nu a mai mers cum și-a dorit. „ Ne-am rugat până ce eu nu am mai putut să mă mai rog, dar El nu vorbește.” a exclamat Noah. „ Sunt pedepsit dar nu știu pentru ce.”

Cei doi bărbați ședeau în tăcere. Owen a simțit o schimbare în conduita clientului, de la una distantă și mânioasă la una deschisă și vulerabilă. Aici era șansa unei intrări- de a demonstra că el înțelege și în același timp, ar putea face ceva pentru a ajuta. Sub presiunea atât a dispoziției cât și a circumstanțelor, gândirea lui Noah, aprecia Owen, devenise extrem de îngustată: el nu permitea nicio altă concluzie sau posibilitate cu excepția celei că stricase prietenia cu Dumnezeu. Format în terapie cognitiv-comporamentală( CBT), Owen considera că această convingere era în miezul depresiei lui Noah împreună cu incapacitatea de a trece la acțiuni constructive. Pentru a-și ajuta clientul să meargă înainte, Owen a decis să utilizeze două principii ale teologiei creștine- trufia și grația- pentru a provoca gândurile disfuncționale ale lui Noah.

„ Hai să ne uităm la astea împreuncă”, a început Owen. „ Crezi că ai pierdut favoarea lui Dumnezeu? Dar din poziția mea, mă uimește că este gîndirea ta cea care te-a adus în acest loc și te afundă.

„ Ce? Ce vrei să spui?”, întrebă Noah, privind confuz și iritat.

„ Tu ești în ascunzișul leului, fără discuții,” a răspuns Owen, cu un ton moale și clar.” Dar este gândirea ta cea care te conduce către concluzia că ești singur acolo, că ai fost uitat și pedepsit, când totul din viața ta spune altceva.” Noah părea uimit.” Așa că eu consider că adevăratul vinovat în spatele tuturor acestora este trufia.”

„ Trufia?” întrebă Noah, aplecându-se în față.

” Da, eroarea unei false mândrii. Din ceea ce mi-ai spus, te-a orbit, ți-a închis inima dar, cel mai mult, te-a făcut să refuzi grația lui Dumnezeu”, a spus Owen.

„ Bănuiesc atunci că sunt pierdut”, șoptit Noah.

„ Asta e! Chiar aici, ” a intervenit Owen. ” Ce ai spus tu chiar acum este un exemplu despre cum gândirea ta îți stă în cale și în cele din urmă, se interpune între tine și Tatăl Ceresc. Urmărește-mă. Când ai fost fămând, ai fost hrănit. Când nu aveai unde dormi, ți-a fost oferită o casă. Cînd erai disperat, a apărut ajutorul. Problema este că tu nu îl vezi. Chiar îl refuzi.”

La asta, Noah s-a ridicat, crispat. Mânia i s-a aprins în ochi. Dar apoi, umerii lui s-au prăbușit ca și cum ceva din interior părea să se slăbească.” Poate că aveți dreptate”, admise el. Ce a urmat fost un fel de confesiune despre provocările lui acuale, accentuate de expresiile pătimașe ale jelirii și recunoștinței. Ascultându-l, Owen a recadrat cuvintele și experiențele lui Noah în limbajul terapiei cognitive, accentuând cum gândurile influențează dispozița și comportamentul. Spre finalul ședinței, i-a sugerat lui Noah să țină un jurnal în care să documenteze orice situație de gândire autodăunătoare, trufașă. În plus, de câte ori era tentat să cedeze în fața unor astfel de gânduri, trebuia să se opună cu o exprimare de apreciere sau mulțumire, fie într-o rugăciune fie direct celor din jurul său.

În întâlnirile ce au urmat, Noah și Owen au continuat să discute despre situațiile în care a fost tentat să ignore„ grația lui Dumnezeu” și să cedeze la ceea ce acum numea” căi trufașe”.

„ A accepta ajutorul de la ceilalți este cel mai greu”, a spus Noah.” Trebuie să-mi amintesc că este o binecuvântare și am nevoie să fiu recunoscător și să dau înapoi la schimb, chiar dacă acum este doar o strângere de mână și un mulțumesc.” Nu mult după această acceptare, a primit poziția de îngrijitor al pământului bisericii.

Deși era un pas semnificativ inferior atât ca plată cât și ca prestigiu față de slujba lui anterioară, Noah s-a aruncat în muncă. La un moment dat, în fața întregii congregații, el a recunoscut public lupta sa cu depresia, mulțumindu-le membrilor pentru că l-au ajutat să crească în credință. După șase ședințe, terapia s-a încheiat cu înțelegerea că Noah era mereu binevenit să revină. Ultima dată când au vorbit cei doi a fost la telefon și Noah era vesel.” S-a petrecut un miracol”, a relatat el entuziast.„ Vechea fabrică a fost cumpărată. Au chemat înapoi mulți dintre angajați și manageri la interviuri și am fost angajat!”

Desigur, a da atenție valorilor clientului și a le utiliza în serviciul schimbării este familiar multor terapeuți. Încă din1954, MIlton Erickson observa” Scopul și procedurile psihoterapiei ar trebui să implice acceptarea a ceea ce reprezintă și prezintă pacientul. Acestea ar trebui utilizate pentru a da un imbold și un momentum pacientului pentru a-și crea prezentul și viitorul să devină absorbant, constructiv, satisfăcător. ” Abordarea, denumită utilizare, poate merge de la simpla folosire a cuvintelor, expresiilor sau dialectelor clientului în conversație ca punct central al tratamentului. Într-un faimos caz, Erickson a lucrat cu o persoană care era convinsă că era Isus Hristos și el nu a făcut nicio încercare de a-l convinge că nu era altul decât Mesia. În schimb. Erickson l-a pus să lucreze ca tâmplar. Se spune că starea acestui internat cronic al spitalului de psihiatrie s-a îmbunătățit considerabil, în cele din urmă fiind angajat ca om bun la toate.

Mai recent, organizațiile profesionale au ridicat practica utilizării ca standarde de îngrijire. Definițiile oficiale ale practicii bazate pe dovezi științifice împuternicesc aceste servicii să fie informate de și organizate în jurul mediului individului și caracteristicilor personale. Până acum, abordările standardizate au fost și continuă să fie dezvoltate, oferind linii de îndrumare detaliate pentru modificare servicilor care să se potrivească lumii interioare și a celei interpersonale a clientului. În prezent, dovezile confirmă că asemenea ajustări pot conduce la rezultate mai bune.

Dar asemenea ajustări- o practică cunoscută acum în literatură drept calibrarea dinamică- sunt mai ușor de spus decât de făcut. De fapt, este ca și cum ai băga ață în ac, provocarea fiind creșterea implicării odată cu evitarea stereotipurilor. Dincolo de a pierde din vedere diferențele individuale, numărul total al adaptărilor posibile poate deveni repede negestionabil. Pentru a ilustra, în decursul unei psihoterapii, când clinicianul consideră să facă ajustări la 4 din cele 13 dimensiuni culturale( de ex.rasă,etnie, gen, orientare sexuală), formulele matematice pentru calculul combinațiilor ne spun că sunt un total de 715 moduri diferite de a nuanța rezultatele oferirii serviciilor. Evident, orice standard de îngriire ce le cere clinicienilor să jongleze cu atât de multe variabile este atât absurd cât și departe de cercetările ce arată că oamenii sunt incapabili de multitasking. Chiar dacă ar fi fost posibil, o altă problemă serioasă ar rămâne: orice acomodare, indiferent cât de bine intenționată sau cuprinzătoare ar fi, riscă să nu fie nimic mai mult decât praf în ochii oamenilor sau proverbiala„ lingură de zahăr” care face ”medicamentul” terapeutului mai plăcut la gust.

Dacă revenim la terapia lui Noah, Owen nu a făcut nicio modificare la protocolul terapiei CBT. În schimb, el a adăugat un limbaj și doctrine religioase pentru a face familiar nefamiliarul, l-a convins pe Noah să intre și să rămână în terapie și, în cele din urmă, să fie receptiv la modurile preferate de lucru ale lui Owen. Pentru Noah, această formă de intrare era suficientă. Pentru mulți alții, inlcusiv Abagail, nu a fost. Dacă terapeuții speră vreodată să se conecteze cu acest grup mai larg, modurile de lucru ale domeniului și fundamentul pe care se clădește trebuie schimbate. Dincolo de acomodarea sau utilizarea, clinicienii vor trebui să întrupeze ceea ce majoritatea duce dorul sau își dorește- existența a ceva mai mult, un tărâm de posibilități pentru vindecare și schimbare nelegate de convenții sau știința tradițională.

ÎNTRUPAREA. Rolul magiei în vindecarea fizică și psihologică are parte de o revenire. Un articol în 2016 scris de Benedict Carey în NewYork Times relatează că guvernele a două dintre cele mai populate țări- India și China- au lansat o chemare vindecătorilor din popor, herbaliștilor și îndrumătorilor spirituali pentru a se ocupa de nevoile de sănătate mentală presante ale cetățenilor lor. Mai curând decât să fie respinși ca fiind neștiințifici și superstițioși sau să aștepte până ce metodele lor vor fi testate în grupuri de control, acești practicieni indigeni sunt încurajați să pună în aplicare arta lor, inclusiv invocarea intervenției spiritelor ajutătoare, prescrierea ritualurilor magice și plantelor medicinale și aducerea mesajelor strămoșilor către cei în viață. Popularitatea și rata de satisfacție sunt mari printre utilizatori și un mare număr de oameni care altfel ar fi rămas netratați, sunt serviți. Deși încă în stadii timpurii, cercetarea este destul de favorabilă, documentând îmbunătățirea afecțiunilor precum schizofrenia, care ar fi etichetată ca gravă în aceste țări.

Între timp, în societățile vestice, folosirea magiei de către profesioniști are loc de cele mai multe ori în spatele ușilor închise. Cristale, bețișoare parfumate, bătăi de tobă, rugăciuni, chanting, exerciții de respirație, „ așezarea mâinilor” , cărți de tarot- o întreagă panoplie de posibilități dincolo de vorbe- sunt angajate în serviciul vindecării. Terapiile energetice apărute sunt o excepție importantă, propunătorii lor fiind destul de deschiși și de vocali cu privire la convingerile și metodele lor. Unul dintre principiile acestei mișcări este că energia subtilă a forței vieții - ce nu poate fi văzută sau măsurată direct- pătrunde în toate organismele vii.Când este în dezechilibu, apare boala. Practicienii folosesc o varietate de metode manuale( atingerea, bătaia ușoară, vibrarea,sunetul) și metode ne-manuale(de ex, rugăciunea, vizualizarea pozitivă, telepatia) pentru a canaliza, a reechilibra sau a debloca aceste forțe vitale.

Scepticii, ca și cercetătorii științifici, sunt nemulțumiți cu privire la lipsa dovezilor existenței câmpurilor energetice și mai ales a capacității de a le afecta în scopul vindecării. Și totuși, o metaanaliză din 2016 asupra a 20 studii făcută de Jerrod Nelms și Liana Castel au găsit că abordarea funcționează. Oricine familiar cu rezultatele cercetărilor în pshoterapie nu ar găsi aceste rezutate surprinzătoare. Evident că ele funcționează. Orice funcționează! Fără excepție, fiecare abordare psihoterapeutică testată în ultimii 50 de ani funcționează. Dar orice s-ar crede despre cum funcționează abordările- fie prin intervenția spiritelor, reechilibrare energiilor dizarmonioase, mișcarea fluidului magnetic invizibil, controlul asupra gândurilor automate sau alt bucluc al inconștientului- fiecare abordare are un numinator comun: convingerea că forțe din afara conștientizării, inaccesibile gândirii sau observației directe, influențează sau chiar controlează viața.

Omul de știință cognitivist Bruce Hood a denumit acest fenomen supersimț,definit drept„ credințe și experiențe care ne fac să deducem structuri ascunse, tipare, energii și dimensiuni ale realității.” Această perspectivă clar neștiințifică, nematerialistă nu este produsul unor instincte primitive, a unor conflicte psihologice interioare sau împlinirea copilărească a unor dorințe. Mai degrabă, este o parte esențială a ceea ce înseamnă să fii uman, impregnând viața cu legături, ordine, chiar sacralitate. În mod esențial, cei văzuți de către public ca posedând puterea de a se conecta cu supersimțul și a direcționa forțele interiooare,sunt priviți ca vindecători.

Înțelegerea supersimțului și a rolului pe care îl joacă în experiența umană deschide ușa către posibilități ale vindecării ce trec dincolo de ceea ce școlile de gândire actuale și populare ce definesc psihoterapia ar permite vreodată. În cazul lui Abagail, însemna să găsească pe cineva care să vorbească cu fiica ei moartă. Singura limitare este ce noi și clienții noștri suntem gata să credem și suntem pregătiți să facem.

-----------

Într-o conversație, psihologul Paul Leslie, autor al Low Country Shamanism( Șamanismul Ținutului de Jos), a oferit unele sfaturi bune despre întruparea magiei în munca clinică.” Scufundă-te”, sfătuia el terapeuții.” Îmbrățișează ceea ce clienții tăi cred și știu. Adu la viață credințele magice și tradițiile spirituale din casa ta,din familia și cultura ta- toate au venit dinainte și toate au contribuit la cine ești și cine poți deveni. Și apoi, dacă e nevoie, privește dincolo de asta.”

Cu ani în urmă, Paul s-a mutat dintr-o parte urbană importantă a Floridei într-un ținut de jos din Carolina de Sud pentru a accepta o poziție de profesor de psihologie într-un mic colegiu comunitar. „ Dintre toate locurile în care mă așteptam să locuiesc, Carolina de Sud nu era printre ele. Nu că aș fi avut ceva împotrva acestui stat. Doar că nu știam multe despre el”, spuse el.

Nu mult după aceea, în timpul unei ședințe de intervizare, o colegă terapeută a adus cazul unui bărbat tânăr ce avea o anxietate severă. Până acum,eforturile ei de a-l ajuta se dovediseră inutile. Potrivit clientului, motivul era clar: cineva„ i-a făcut o vrajă”. Paul nu avea nicio ideee ce însemna asta. „ Este hoodoo” a explicat consiliera.” Un tip de vrăjitorie, vară cu vooddo, dar specifică acestei zone.”

Paul își amintește că și-a spus” Asta e stupid. Omenii cred cu devărat asta?” Întregul subiect probabil s-ar fi oprit acolo dacă nu ar fi avut loc un eveniment două luni mai târziu. Paul și soția lui, întorcându-se dintr-un weekend prelungit din Savannah, discutau despre un tur al stafiilor pe care îl făcuseră în seara dinainte. Subiectul hoodoo a apărut imediat. ”Ca și stafiile” a remarcat el,” ar fi greu să mă convingi că treaba asta e reală.” Chiar atunci, o mașină a trecut încet pe acolo. Uitându-se peste ea, a zărit plăcuța de înmatriculare și a fost șocat. A citit„ MAGICK”. Cuplul a râs de sincronicitate. „ Dar a rămas cu mine” a explcat. ” A fost nevoie de un semn pentru a mă uita mai profund la subiect.”

O căutare pe internet i-a oferit câteva informații ca și numele unor maeștri autoproclamați de hoodoo, dar cei mai mulți dintre ei s-au dovedit a ști puține și mai degrabă făceau trucuri celor creduli. ” Chiar când eram pe punctul de a scrie despre întreaga afacere ca o ciudățenie a unei ere apuse”, Paul își amintește,”s-a întâmplat din nou, o altă întâlnire cu straniul”. Se întâlnea cu un profesor cunoscut drept un conservator și un gânditor foarte rațional. Cei doi discutau despre folclorul local și Paul i-a împărtășit întâmplarea cu plăcuța de înmatriculare și despre rezultatele dezamăgitoare ale cercetării sale în hoodoo. Cu un râset, Paul i-a spus că probabil erau„ o mulțime de nonsensuri”.

„ Fii atent cu asta” l-a avertizat brusc profesorul, îndreptându-se în scaunul său.Când Paul l-a întrebat de ce, el i-a răspuns simplu,” O mulțime de oameni de pe aici crede în puterea unor asemenea lucruri.” Asta a fost tot. Curiozitatea lui s-a reaprins, Paul s-a aruncat în a afla cât de multe putea.

Încă o dată, cercetarea s-a dovedit grea. Practicienii de hoodooo nu vorbeau cu el. Oamenii care îl îndrumau către ei pentru ajutor erau cumva mai accesibili, dar, fie refuzau să detalieze, fie îl puneau să jure pe Paul că ține secret. Toți exprimau un respect adânc și erau foarte protectivi față de magie. Totuși, cu cât afla mai mult, cu atât creștea aprecierea lui. Hoodoo nu era chiar un folclor învechit sau un sac de trucuri. Provenind din tradițiile religioase ale sclavilor africani, era un sistem foarte organizat de credințe, inseparabil de cultură, oferind legături, structură, identitate și speranță.

În timp, oamenii cheie au început să-i împărtășească informații.”Privind acum în urmă,” reflectează Paul,” ar fi trebuit să știu de la început. Trebuia să fiu deschis ca să pot fi învățat. Atitudinea mea era sceptică, în cel mai bun caz tratând hoodoo ca pe un obiect al curiozității.” Forțat să descrie cum acest studiu al hoodoo a schimbat practica lui clinică, a respirat adânc.”Păi, bine, e o întrebare la care e dificil de răspuns”,a spus el. ”Descrierile `lucrării` cum este cunoscută printre practicieni, întotdeauna riscă să piardă esențialul.” El a oferit un exemplu: ” Dacă vă voi spune despre un cuplu cu care am lucrat și care și-au rezolvat conflictele lor cronice legate de bani după ce au aprins o lumânare verde, să o sigileze într-un borcan cu filet, și apoi să așeze cele două obiecte sub patul lor, ce veți fi înclinați să faceți?” El a făcut o pauză , apoi a continuat cu un râset” Vă voi spune eu, pentru că am făcut-o! Fie veți comprima descrierea în ceva deja cunoscut-` A, înțelegem, ce ritual terapeutic inteligent ai făcut, Doctore` - sau veți întreba” Care este culoarea pentru depresie?”

Cât îl ascultam pe Paul,cuvintele `acceptare` și `transformare` ne-au apărut în minte. Când i s-a cerut lui Paul să reflecteze la cercetarea sa, Paul a pus” Păi, pot spune cu siguranță că materialismul strict nu mă mai interesează. Oamenii cu care lucrez în terapie sunt dornici să treacă mult dincolo de protocoale, logică și realism petru a obține ceea ce doresc și au nevoie. Și cine sunt ei să îi judec sau, mai rău, să le stau în cale?”

Noi suntem de acord și nu ne mai este teamă.

***

Scott Miller, PhD, este fondatorul Centrului Internațional pentru Excelență Clinică, un consorțiu internațional de clinicieni, cercetători și educatori dedicați pentru promovarea excelenței în serviciile de sănătate a comportamentului. El oferă workshopuri și traininguri în întreaga lume, este coautor și coeditor a 10 cărți și este unul dintre puținii invitați ai facutății a căror muncă și cercetare este prezentată la Conferința de Evoluție în Psihoterapie. Contact: scottmiller@talkingcure.com.

Mark Hubble, PhD, este un consultant național și absolvent al unui fellowship postdoctoral în psihologie clinică la Clinica Menninger. El este coautor și coeditor a șapte cărți și este consultant senior și membru fondator al Centrului Internațional pentru Excelența Clinică. Contact: raptor7@comcast.net.

Spuneți-ne ce credeți despre aceste articol prin email la letters@psychnetworker.org.

Ilustrație : Caren Loebel-Fried

Articolul original îl găsiți aici:

https://www.psychotherapynetworker.org/magazine/article/1077/how-psychotherapy-lost-its-magick


CUM PSIHOTERAPIA ȘI-A PIERDUT DIN MAGIE

Programare online

Telefon: +373 068271444

Adressa: or. Chisinau, str. V.Alecsandri 13

Email: office@ifis.md