Psihologă și formatoare
Cristina este psiholog și formator în cadrul IFIS, unde lucrează direct cu femeile aflate în situații vulnerabile, facilitând procese reale de sprijin, evaluare și dezvoltare personală. Este absolventă a unui master în Psihologie Judiciară și deține o experiență practică solidă în lucrul cu victimele violenței în familie și cu persoane refugiate.
Colaborarea ei cu IFIS a început, cum spune chiar ea, „întâmplător, dar providențial”. A fost recomandată echipei și a trecut un interviu în teren, chiar în contact direct cu beneficiarii. Din acel moment, s-a alăturat „Dreams Team”, așa cum își numește cu căldură colegii de echipă.
În activitatea sa profesională, Cristina se implică în consiliere în criză, evaluare psihologică, sesiuni de informare, facilitarea grupurilor de suport și ateliere de lucru. Este, de asemenea, trainer în cadrul cursului „Asistență psihologică a victimelor violenței în familie”, pe care îl susține cu pasiune și rigurozitate.
Valorile care îi ghidează activitatea sunt colaborarea, sinceritatea, profesionalismul și etica. Se simte inspirată atunci când reușește să devină acel „loc de siguranță” în care femeile pot descărca povara pe care o duc, regăsindu-se prin validare și înțelegere.
Cristina este o fire creativă, iubitoare de povești pentru copii, cu o pasiune autentică pentru lucrul manual: coase, lipește, decupează, decorează – toate acestea aducând un plus de căldură și autenticitate în tot ceea ce face.